Vast And Curious, Cu Andreea Roca

Roxana Vitan. Conversații care creează realitatea, ținte mari și pași mici și oamenii de care ai nevoie

Informações:

Sinopsis

Roxana Vitan este președintele unei organizații foarte interesante despre care probabil că nu știți prea multe. Romanian American Foundation este o organizație discretă care, de 13 ani, investește în schimbare în trei mari domenii - economie rurală, tehnologie și inovație și implicare civică. Astăzi, probabil că este unul dintre cei mai mari finanțatori de tip filantropic din România, cu investiții anuale de șapte milioane de dolari. Interesant este cum face acest lucru - RAF este un pionier în filantropia strategică și operează ca un fond cu capital de risc care investește în inițiative ce pot fi apoi scalate la nivel național. Lucrează cu peste 100 de parteneri, lideri și organizații neguvernamentale, împreună cu care a dezvoltat modelul fundațiilor comunitare, al cooperativelor agricole, al educației antreprenoriale în universitați tehnice, al destinațiilor de ecoturism. Experiența de trei decenii a Roxanei se împarte aproape egal între o carieră de bancher de investiții și una în filantropie strategică. A